Directorul IT al unei companii de logistică din Cluj mi-a povestit acum câteva luni despre o decizie care l-a ținut treaz câteva săptămâni bune. Aveau infrastructura pe serverele proprii, creșteau rapid, iar managementul voia „ceva în cloud” — fără să știe exact ce. Azure? AWS? Poate ambele? Sau poate să păstreze o parte din date la ei și să mute restul undeva? Nu era o întrebare retorică. Era o dilemă reală, cu bani reali în joc.

Scena asta se repetă în tot mai multe birouri din România. Și nu e de mirare — piața globală de cloud computing a depășit 670 de miliarde de dolari în 2024, iar ritmul de adoptare în Europa Centrală și de Est accelerează vizibil. Dar viteza adoptării a adus și o confuzie terminologică serioasă. Multi-cloud și hybrid cloud sunt folosite adesea ca sinonime. Nu sunt.

Cum arată diferența în practică

Hybrid cloud înseamnă că ai resurse IT atât în infrastructura proprie (on-premise), cât și într-un cloud public — și că cele două comunică între ele. E un model integrat, orchestrat, unde datele și aplicațiile circulă între medii după nevoi. O bancă, de exemplu, poate păstra datele clienților pe serverele proprii din motive de conformitate, dar poate rula calculele de risc pe capacitate cloud AWS scalată automat.

Multi-cloud e altceva. Înseamnă că folosești mai mulți furnizori de cloud public simultan — Google Cloud pentru analytics, Azure pentru aplicațiile Microsoft, AWS pentru infrastructura principală. Datele nu circulă neapărat între ele în timp real. Uneori nici nu vorbesc între ele. Logica e diferită: evitarea dependenței de un singur vendor, negocierea unor prețuri mai bune, accesul la servicii specifice fiecărei platforme.

Cam 87% dintre companiile enterprise la nivel global foloseau o strategie multi-cloud în 2024, conform Flexera. Dar asta nu înseamnă că e și cea mai potrivită pentru orice tip de organizație.

Unde se împiedică companiile românești

Problema nu e lipsa de informații — e surplusul de opțiuni fără o strategie clară în spate. Companiile locale ajung să plătească pentru resurse cloud pe care nu le optimizează, să ruleze aplicații care ar funcționa mai bine on-premise și să gestioneze complexități tehnice pentru care nu au echipa necesară.

Hybrid cloud sună bine pe hârtie, dar cere maturitate tehnică. Ai nevoie de echipe care să înțeleagă ambele medii, unelte de orchestrare, politici clare de securitate pentru date care traversează granițele dintre rețele. Fără asta, „hybrid” devine doar un cuvânt frumos pentru o infrastructură haotică.

Multi-cloud, pe de altă parte, rezolvă dependența de vendor — dar creează alt tip de complexitate. Fiecare platformă are consola ei, modelul ei de pricing, securitatea ei. Managementul devine exponențial mai greu fără automatizare.

Când are sens fiecare model

Hybrid cloud e varianta potrivită când ai date sensibile sau reglementate care nu pot ieși din infrastructura proprie — industria financiară, sănătate, sectorul public. E ideal și când ai aplicații legacy care nu pot fi migrate rapid în cloud, dar care trebuie să comunice cu servicii moderne. Practic, e un model de tranziție gestionată, nu de ruptură.

Multi-cloud face sens când compania ta a crescut la un nivel la care riscul concentrării la un singur furnizor devine real. Un incident major la AWS în 2021 a scos offline zeci de mii de servicii simultan. Companiile cu strategie multi-cloud au resimțit mult mai puțin impactul. Tot multi-cloud e alegerea logică dacă echipele tehnice lucrează deja cu tool-uri specifice unui furnizor și nu vrei să forțezi migrarea.

Există și un al treilea scenariu, din ce în ce mai comun: companiile care combină ambele abordări. Infrastructură proprie pentru date critice, Azure sau AWS pentru workload-urile principale, Google Cloud pentru machine learning și analiză. E mai scump de gestionat, dar oferă flexibilitate reală. Dacă ajungi acolo, o strategie cloud bine planificată nu mai e un lux — e o necesitate operațională.

Costurile pe care nu le vede nimeni în ofertă

Prețul per oră de compute e ușor de comparat. Ce nu apare în niciun calculator de pricing sunt costurile ascunse: transferul de date între cloud-uri (egress fees), timpul echipei IT dedicat gestionării mai multor console, licențele software care nu se scalează la fel în fiecare mediu, complexitatea auditurilor de securitate.

Un raport Gartner din 2024 estimează că între 25% și 35% din bugetele cloud enterprise sunt risipite pe resurse neutilizate sau supradimensionate. Nu pentru că oamenii n-ar ști ce fac, ci pentru că vizibilitatea lipsește. Ai resurse în trei cloud-uri diferite, fiecare cu metricile proprii — cine agregă imaginea de ansamblu?

Asta e o problemă pe care o văd frecvent în companiile care au adoptat cloud rapid, fără o arhitectură gândită de la început. Dacă echipa internă nu are banda necesară, suportul IT externalizat poate prelua exact această sarcină — monitorizarea costurilor, optimizarea resurselor, gestionarea vendor-ilor.

Ce se întâmplă când nu alegi deloc

Asta e, paradoxal, cel mai frecvent scenariu. Companiile nu aleg nici multi-cloud, nici hybrid — cresc organic, fiecare departament adoptă ce îi convine, iar după câțiva ani se trezesc cu un mix neplanificat de soluții incompatibile. IT-ul devine arhivistul acestui haos, nu arhitectul unui sistem funcțional.

Conform surselor din mediul tech românesc, companiile locale care au planificat tranziția cloud cu o strategie definită au raportat costuri operaționale cu 20-40% mai mici față de cele care au migrat haotic. Cifrele variază, dar direcția e clară.

Multi-cloud sau hybrid cloud? Răspunsul corect nu e în specificațiile tehnice ale platformelor. E în structura afacerii tale, în tipul datelor pe care le gestionezi, în capacitatea echipei și în direcția în care vrei să crești în următorii trei ani. Tehnologia se adaptează la strategie — nu invers. Iar dacă strategia nu există încă, poate ăsta e cel mai bun moment să construiești una.